Cum Te Lasă Inflația Fără Bani

October 1, 2014 by in category Stiri with 0 and 0
Home > Blog > Stiri > Cum Te Lasă Inflația Fără Bani

rata-de-inflatie

Ce poți face astăzi cu 20 de dolari? Nu foarte multe. Dacă ai observat că în fiecare an coșul de cumpărături devine mai gol, atunci stai calm, căci nu e doar imaginația ta.

Există o modalitate de a măsura aceste lucruri, și asta prin Indicele Prețurilor de Consum. Dacă te-ai întrebat vreodată cum se poate determina rata inflației într-o țară, răspunsul este prin IPC.

Utilizarea IPC pentru a stabili schimbările de preț

IPC este definit ca o ”măsură a schimbării medii de-a lungul timpului, a prețurilor plătite de consumatorii urbani pentru coșul de cumpărături ce conține bunuri și servicii.” Pentru a măsura indicele, luăm de multe ori o anumită perioadă de timp ca punct de referință sau bază. În SUA, baza este dată de perioada 1982-1984. Din IPC putem de asemenea extrage rata inflației între două perioade de timp.

inflatia-dolar-vs-inflatia-bitcoin

Inflatia Dolar versus Inflatia Bitcoin

Să ne uităm la exemplul din imaginea alăturată, ce ilustrează perioada 1998-2014. În 1998, IPC-ul mediu anual era de 163.0. Cel mai recent IPC mediu pentru 2014 este 235.5. Pentru a obține rata inflației pentru perioada 1998-2014, vom obține mai întâi diferența dintre cele două IPC-uri, care este 72,5.

În continuare, vom împărți acest rezultat la IPC-ul din 1998, care este 163.0 și îl vom înmulți cu 100 care oferă o rată a inflației de circa 45% față de 1998. Cu alte cuvinte, va trebui să adaugi 9 dolari în plus pentru un produs cumpărat cu 20 de dolari în 1998. Deci da, lucrurile devin din ce în ce mai scumpe.

Comparația cu Bitcoin

În schimb, averile Bitcoin s-au îmbunătățit rapid. Când a fost introdusă prima dată moneda, în 2009, Bitcoin era schimbată între amatorii săi pentru sume de nimic. Prima tranzacție Bitcoin a fost făcută de un utilizator pe nume ”Laszlo” care a cumpărat o pizza cu 10.000 BTC, și sperăm că respectivul producător de pizza a fost destul de prevăzător pe atunci. Bitcoin a atins paritatea dolarului în Aprilie 2011 și de atunci nu a mai dat înapoi. Moneda a atras atenția mass-mediei atunci când a atins pragul de 1000 de dolari, pe 27 noiembrie 2013.

Se presupune că Bitcoin va deveni în cele din urmă un bun foarte valoros, unii entuziaști preconizând că prețul ar putea ajunge la 10.000 de dolari în câțiva ani. Asta, desigur, rămâne de văzut.

Cum Te Lasă Inflația Fără Bani
4.5 (90%) 8 votes

Add comment

Powered by Bitcoin X Romania © 2014. Contact | Despre noi.