10 Motive Pentru Care Să Folosești Bitcoin

July 28, 2014 by in category Featured, Informatii with 1 and 0
Home > Blog > Featured > 10 Motive Pentru Care Să Folosești Bitcoin

Bitcoin este un tip de monedă relativ nouă care abia începe să se adapteze curentului, dar mulți oameni încă nu înțeleg de ce ar trebui să se complice în a o folosi. De ce să folosim Bitcoin? Iată 10 motive bune pentru care merită să acordați atenție acestei monede virtuale.

10-motive-pentru-care-sa-folosesti-bitcoin

10 motive pentru care sa folosesti Bitcoin

1. Este rapidă

Când plătiți un cec de la o altă bancă, la cea de care aparțineți, de multe ori banca respectivă va ține banii câteva zile, pentru a se asigura că fondurile sunt într-adevăr disponibile. În mod similar, transferurile internaționale pot dura ceva timp (minim o zi).

Tranzacțiile Bitcoin, pe de altă parte, sunt în general, mult mai rapide. Tranzacțiile pot fi instantanee dacă acestea sunt tranzacții cu ”zero confirmări”, ceea ce înseamnă că prin acceptarea tranzacției de către comerciant, acesta își asumă un risc, deoarece tranzacția nu a fost încă confirmată de blockchain (vezi tranzacțiile cum se întamplă live pe http://btc.blockr.io/ sau pe http://blockchain.info/). Sau, poate dura în jur de 10 minute dacă comerciantul cere ca tranzacția să fie confirmată. Este mult mai rapid decât orice transfer interbancar.

2. Este ieftină

 

bancile-au-comisioane-ascunse

Băncile au comisioane ascunse

Ce-ai spus? Tranzacțiile cu cardul sunt și ele instantanee? Ei bine, așa e. Dar comerciantul dvs. (și eventual dvs.) plătiți pentru acest avantaj. Unii comercianți vor percepe o taxă și pentru tranzacțiile cu cardurile de debit, deoarece ei trebuie să plăteacă un ”comision interbancar” (swipe fee) pentru a le finaliza. Comisioanele tranzacțiilor Bitocin sunt minime, sau în unele cazuri, gratuite.

3. Administrațiile centrale nu au control asupra Bitcoin

bancile-sunt-rele

Băncile întotdeauna câștigă

Vă amintiți ce s-a întâmplat în Cipru, în martie 2013? Banca Centrală a vrut să ia înapoi depozitele neasigurate mai mari de 100.000 de dolari pentru a se recapitaliza, producând o mare stare de agitație în rândul populației. Inițial a vrut să ia un procent din depozite, consumând direct din economiile familiale. Acest lucru nu e posibil în cazul Bitcoin. Deoarece moneda este descentralizată, dvs. o dețineți întru totul. Nicio autoritate centrală nu are control, deci banca nu v-o poate lua. Pentru cei care și-au pierdut încrederea în sistemul bancar tradițional, Bitcoin reprezintă un mare beneficiu.

4. Nu există chargeback

După ce bitcoinii au fost expediați, s-au dus. Cineva care a trimis bitcoini nu îi poate recupera fără consimțământul destinatarului. Acest lucru nu facilitează deloc acel tip de fraudă des întâlnit în cazul cardurilor, când oamenii fac o achiziție, apoi contactează compania de carduri pentru a face un chargeback, inversând efectiv tranzacția.

5. Oamenii nu pot fura informații de la comercianți

credit-card-hacker

Protejează-te impotriva hackerilor

Acesta este un lucru important. Majoritatea cumpărăturilor online de astăzi se fac cu cardul, dar în anii 1920 si 30, când au apărut primele precusoare ale cardurilor, Internetul nu exista încă. Cadurile nu ar fi trebuit să fie utilizate online și sunt nesigure. Formularele online vă cer să introduceți informații confidențiale (numărul cardului, data expirării și numărul CSV). Este greu să ne gândim la o modalitate mai puțin sigură de a face operațiuni online. De aceea numerele cardurilor de credit / debit se fură în continuare. Tranzacțiile Bitcoin totuși, nu cer niciun fel de informație confidențială. Folosesc două chei în schimb: o cheie publică și una privată. Oricine poate vedea cheia publică (care este de fapt adresa dvs. Bitcoin), dar cheia privată este secretă. Când trimiteți un bitcoin, semnați tranzacția prin combinarea cheilor publice și private și aplicarea unei funcții matematice pe ele. Acest lucru creează un certificat care dovedește că tranzactia a venit de la dvs. Atât timp cât nu comiteți vreo eroare, cum ar fi să publicați cheia privată sau să vă instalați cine știe ce programe nesigure pe calculatorul care are portofelul Dvs., sunteți în siguranță.

6. Nu este inflaționistă

inflatia-in-economie

Inflația

Problema cu moneda fiat obișnuită e că guvernele o pot tipări cât doresc, și fac asta frecvent. Dacă în SUA nu sunt suficienți dolari pentru a plăti datoria națională, atunci Rezerva Federală poate tipări mai mult. Dacă economia stagnează, atunci guvernul poate lua bani nou creați și să îi introducă în economie, printr-un proces bine-cunoscut ca relaxare cantitativă. Acest lucru face ca valoarea unei monede să scadă. Dacă dublați brusc numărul de dolari în circulație, înseamnă că sunt doi dolari acolo unde înainte era doar unul. Cineva care a vândut o ciocolată pentru un dolar, va trebui să dubleze prețul pentru a-l face să valoreze ca înainte, deoarece dolarul are brusc doar jumătate din valoarea sa. Asta se numește inflație și face să crească prețurile bunurilor și serviciilor. Inflația poate fi dificil de controlat și poate scade puterea de cumpărare. Bitcoin a fost conceput pentru a avea un număr limitat de monede. Doar 21 de milioane vor fi create. Asta înseamnă că numărul bitcoinilor nu va crește, deci inflația nu va fi o problemă. De fapt, deflația – când scad prețurile bunurilor și serviciilor – este mult mai probabilă în lumea Bitcoin.

7. Este cât de privată doriți să fie

Uneori, nu vrem ca oamenii să știe ceea ce am cumparat. Bitcoin este o monedă relativ privată. Pe de o parte, este transparentă – datorită blockchain-ului, toată lumea știe cât ține o anumită adresă Bitcoin tranzacțiile. Știu de unde vin acele tranzacții, și unde sunt trimise. Pe de altă parte, spre deosebire de conturile bancare convenționale, nimeni nu știe cine deține o anumită adresă Bitcoin. E ca și cum ați avea un portofel din plastic transparent fără un proprietar cunoscut. Toți se pot uita înăuntru, dar nimeni nu știe cui aparține portofelul. Totuși, merită să menționăm că oamenii care folosesc bitcoin cu imprudență (cum ar fi să folosească mereu aceeași adresă Bitcoin, sau să combine monede de la mai multe adrese într-o singură adresă) riscă să fie identificați mai ușor online.

8. Nu trebuie să aveți încredere în nimeni altcineva

Într-un sistem bancar convențional, trebuie să aveți încredere în oamenii care se ocupă de banii dvs. Trebuie să aveți încredere în bancă, de exemplu. Ar trebui să aveți încredere într-un procesor de plată terț. Va trebui de multe ori să aveți încrede și în comerciant. Aceste structuri vă cer informații importante și sensibile. Deoarece bitcoin este descentralizat în întregime, nu trebuie să aveți încredere în cineva ca să o folosiți. Când trimiteți o tranzacție, este semnată digital și sigur. Un miner necunoscut o va verifica, apoi tranzacția este finalizată. Comerciantul nici nu trebuie să știe cine sunteți, doar dacă sunteți dispus să îi spuneți.

9. Vă aparține în totalitate

Nu există nici un alt sistem electronic de numerar, în care contul dvs. să nu fie deținut de altcineva. Să luăm PayPal, de exemplu: dacă compania decide dintr-un anumit motiv, că v-a fost folosit în mod abuziv contul, are dreptul de a vă îngheța toate activele din cont, fără a vă consulta. Depinde apoi de dvs. cum reușiți să clarificați situația, pentru a avea din nou acces la fondurile dvs. Cu bitcoin, aveți o cheie privată și o cheie publică care face o adresă Bitcoin. Nimeni nu o poate lua (citiți și ghidul nostru despre securizarea portofelului personal de bitcoin).

10. Vă puteți crea proprii bani

În ciuda progreselor uimitoare ale tipografiei color, multe guverne naționale nu privesc cu ochi buni producerea proprie de bani. Cu Bitcoin totuși, este încurajat acesc lucru. Puteți cumpăra bitcoini de pe piață, dar puteți și să minați pentru dvs. dacă aveți suficientă putere de calcul. După ce ați recuperat investiția în echipament și electricitate, minarea bitcoinilor înseamnă pur și simplu să lăsați dispozitivul pornit și software-ul în funcțiune. Și cui nu i-ar plăcea să aibă un computer care să câștige banii, în timp ce el doarme? Spoiler alert: minatul în ziua de astăzi este foarte costisitor și s-ar putea sa nu vă recuperați investiția, cel mai bine fiind sa cumpărați Bitcoin direct de la un vânzător.

10 Motive Pentru Care Să Folosești Bitcoin
4.56 (91.11%) 9 votes

1 Comment

  • Doru Pop
    on February 2, 2015 Reply

    Vă aparține în totalitate -> pentru mine asta este cel mai bun motiv pentru a folosi btc, imi place sa am controlul asupra tuturor finantelor personale.

Add comment

Powered by Bitcoin X Romania © 2014. Contact | Despre noi.